Gandurile mele

Sa te duci singur la o nunta e in general o idee rea. Dar nu e ca si cum ai avea de ales; mai ales cand mirele sau mireasa iti e apropiat. Iti va tine cineva companie sau nu, e prea important pentru tine sa fii la nunta prietenului sau prietenei tale. Dar cine stie pe cine intalnesti la petrecere, nu? Oameni de varsta ta imbracati elegant vor fi la tot pasul amintindu-ti cat de puternic te pot atrage persoanele frumoase fara sa le cunosti absolut deloc.

Din cand in cand, noii casatoriti isi fac timp sa te viziteze si sa faca poze cu tine. Te uiti la ei si te intrebi cum se simt inauntru atunci cand iti zambesc. Fericiti? Usurati ca a trecut corvoada ce a implicat-o pregatirea nuntii? Entuziasmati pentru viitor? Bucurosi ca esti tu aici, alaturi de ei? Ingrijorati in privinta banilor?

Convenabil, filmele tind sa ne arate doar partea magica a nuntii. Sunt aratate doar iubirea, fericirea in cuplu si o subtila priveliste catre o viata fara griji. Dar nu e chiar asa, nu? Cum ar fi sa nu te poti casatori cu persoana iubita pentru ca tu nu esti inca gata (majoritatea nu suntem gata, dar acum ma refer la bani, la o situatie financiara stabila)? Pentru ca nu ai invatat indeajuns de bine, pentru ca nu ai muncit indeajuns de mult, pentru ca ti-a pasat doar de petreceri, jocuri sau whatever?

"And they'll meet one day far away and say:
'I wish I was something more'
And they'll meet one day far away and say:
'I wish I knew you, I wish I knew you before"

^
|
| Spune Amy Macdonald.

Si are dreptate. Majoritatea asteptam sufletul pereche sa ne faca sa vrem sa devenim mai mult decat suntem si abia atunci sa facem ceva in privinta asta. Dar daca il intalnim tarziu? Si vrem sa intemeiem o familie si sa ii oferim mai mult? Ce facem atunci? Va trebui sa amanam, sa luam ca sigur atat timpul pe care-l avem cat si pe cel de langa noi. E un mesaj catre toti cei care punem intalnirea iubirii pe planul intai iar implinirea de sine, completarea persoanei care suntem, implinirea propriilor vise si planuri, undeva printr-un sertar, neimportante.

Mi-am imaginat ceva mai devreme fascinatia unui extraterestru verde cu ochii mari fata de viata sociala a ceea ce numim noi 'homo sapiens sapiens.'
Cred ca ar ramane cu gura-i mica si urat mirositoare pentru nasul nostru deschisa cand ar vedea cat de mult se invarte omul pe dupa deget si cat de multe reguli am inventat si respectat de-a lungul timpului, mai ales cele din secolul 21. Sunt convins ca oricine care s-ar pune cu succes in locul piticaniei verzi, ar reusi sa fie fascinat. Incercati.

Lasand aia balta, ma mai enerveaza ca oamenii secolului 21 sunt atat de grabiti. Intotdeauna trebuie sa ajunga undeva sau sa faca ceva.
Vrem sa crestem? Vrem sa derulam anii inainte pana ne intalnim perechea pentru ca vai viata nu are rost pana atunci? Ori vrem sa avem serviciu mai repede si sa plecam de la 'parintii astia enervanti'?
Ma enerveaza ca isi trateaza viata ca pe o programare la dentist. Ma enerveaza ca se apuca sa citeasca o revista ori sa se joace pe mobil ca sa treaca viata mai repede.

Ma enerveaza cei care stiu mai multe despre cat damage face o arma pe o anumita armura intr-o anumita situatie decat unde este, ce face, si unde vrea sa fie peste ani.

Hmm... pai noi, oamenii secolului 21, noi traim clipa. Universul s-asa va muri in cateva miliarde de ani; facem ce vrem acuma. Daca avem chef sa fumam ori sa bem, apai fumam si bem, da? Noi oamenii am face orice extraterestru ori oripilat, ori extrem de invidios pe orgiile noastre.
Noi suntem cei ce facem sex in relatii fara trecut si fara viitor. Noi facem emisiuni despre iubire si moarte. Tot noua ne si pasa de aproapele nostru, dar doar pana schimbam canalul. Noi ne violam si ne omoram si ne vindem droguri. Noi ne mintim, ne furam si ne tradam.

Nu am mai scris pentru ca m-am deconectat temporar si involuntar de blog si nevoia de bagare in seama ce o reprezinta el. Nici nu stiu cine ma mai citeste in afara de cei in lista de abonati. Oricum... fara sa promit nimic: cred ca inseamnarea asta spontana inseamna ca am gasit o serie de chestii noi despre care sa-mi dau cu parerea.

La multi ani Gheorghe, George si Georgiana! :)

Imi amintesc cum chiar ma batea gandul sa nu ma intorc in orasul de bastina de Paste. Un gand de a ramane in Iasi singurel, in timp ce mama face bunatati si toata familia ciocneste oua, pe care acum il gasesc cel putin absurd. Imi lipseau (in ambele sensuri ale lui 'a lipsi') zilele petrecute cu familia... Si totusi carnetul de cupoane pentru transport e aproape neatins...

Am ajuns in Sambata mare acolo. Am imbratisat toate fiintele care ma iubesc de departe, inclusiv catelul, pisicile si papagalii, apoi m-am trantit in patul meu cu un oftat care parca zabovea inauntru-mi de luni de zile.
In noaptea de Inviere am avut o experienta minunata (chiar daca a trebuit sa suport imbulzeala pentru minutele de inceput - urasc imbulzeala). Era o noapte foarte calda, cea mai calda noapte de Inviere pentru mine. In orice caz, aveam lumanarea in plastic langa mine si imi tinea cald daca simteam ca imi ingheata mainile.
Am fost la cimitirul din Tecuci (il pun cu articol hotarat pentru ca nu stiu nici cum il cheama nici daca mai e vreunul) iar dupa ce am primit lumina, am mers cu grupul la fiecare persoana iubita care nu mai era printre noi lasand langa mormant lumanari aprinse.

Chiar la prima oprire, am vazut langa noi o batrana care facea acelasi lucru. Era insotita de doi barbati mai tineri care o ascultau cand povestea despre cel din mormant.
'Ar fi implinit 76 de ani chiar astazi.' Si incepu sa lacrimeze; de fapt era plans, dar se abtinea din rasputeri. '18 aprilie... ziua lui.', a mai spus printre suspine, pe un ton de 'la multi ani', chiar daca deja era duminica, 19.
Nu m-am putut abtine din a ofta, m-a intristat batrana.

Am mai trecut apoi pe langa oameni plini de viata si cu sticle de vin ori tigari la gura, care uitasera intregul motiv pentru care erau acolo. Au venit aici pentru ca asa e traditia, au aprins lumanarea pentru ca asa e traditia... de fapt, daca nu era cu traditia asta, daca le spuneai 'Hristos a Inviat!' ti-ar fi raspuns 'Serios? Cum adica sa invie?'.

In sfarsit, cimitirul fiind pe un 'deluţ', erau anumite locsoare de unde puteai vedea aproape intreg cimitirul. Cand am ajuns intr-unul, privelistea m-a uluit. Lumanarile aprinse de oameni se vedeau toate in departare, si se crea o mare de lumini tremurande si miscatoare sub un cer care desi era instelat, parca refuza sa se intunece complet, iar in orizont, deasupra luminitelor jucause, era un cer gri-violet ce mi-a taiat rasuflarea. 'De ce are culoarea aia?' intreb; 'O fi luna??' mi se raspunde.
A fost o noapte in care am stiut ca Dumnezeu exista. Si nu numai atat. Dumnezeu a fost acolo - L-am simtit.

Cred ca exista mii de raspunsuri distincte la intrebarea "ce e sarutul?". Si totusi... Ce inseamna el?
E o dovada a iubirii!? Hmm... De asta ma indoiesc. E atat de usor sa saruti... de iubit e putin mai greu. O dovada ca placi pe cineva!? Aici e putin mai probabil dar tot nu e o dovada 100%. Atunci ce a mai ramas? Un acord intre doua persoane!?

My point is: unu, sarutul nu poate fi generalizat. Pentru cineva poate insemna iubire, pentru altcineva atractie fizica, curiozitate, placere, ori... o etapa; ceva ce trebuie scos din drum cat mai repede, s.a.m.d.
Doi... doi... am sa fiu acea persoana care zice ca sarutul nu e atat de important. E supraestimat. E magic, e frumos, e placut, si e plin de semnificatii (care depind de la o persoana/situatie la alta) dar i s-a pus in mod nedrept in carca simbolizarea iubirii. Ori relatiei, ori whatever.
Pentru ca nu cred ca o relatie care merita avuta incepe cu un sarut. Nu cred ca o relatie trebuie sa aiba loc din cauza sarutului. Cred ca primul sarut dintre doua persoane trebuie sa fie doar varful... finalul... rezultatul... unui dans dragut avut cu celalalt. Mai importante decat sarutul sunt dorinta, emotia, zambetul, privirea, romantismul... toate acele lucruri mici mici de tot care exista inainte... care in comparatie cu sarutul... nu pot minti niciodata.

Anyway, fie ca e primul sarut, cel mai memorabil din toate, cel de care iti amintesti cel mai clar cand te gandesti la o relatie din trecut, ultimul sarut, acea amintire dulce amaruie, ori un sarut de buna dimineata... el nu trebuie sa fie scopul ori sa aiba vreun scop. Trebuie sa vina pentru ca asa vrea el.