Gândurile mele

,,Gândeşte, căci tot ceea ce vei crea vreodată va începe cu un gând."

Doar nu uita să treci la fapte.

M-am mutat!

postat de bogdanghiorghiu in 2013-01-30 17:01
Blogul a fost transferat aici:

http://bogdanghiorghiu.blogspot.ro

Cine era abonat si vrea sa ramana, e invitat sa se aboneze acolo!

Va multumesc!

La revedere, ablog.ro!

Eu sunt Universul

postat de bogdanghiorghiu in 2013-01-30 13:25
Eu sunt Universul ce traieste prin mine.
Facut din mari stele iar ele din mine,
Desi simt ca eu stiu atat de putine,
Sunt cum Universul se cunoaste pe sine.

Constiinta sunt eu, iar restul atomi,
Ratiunea e viata, iar restul e somn.
Gandesc si respir prin timp si prin spatiu,
Prin suflet exist, prin trup eu ma aflu.

De ce sunt aici, eu nu-mi amintesc
Si ah, cat as vrea, un raspuns sa gasesc!
Ma intreb incurcat ce e rau si ce bine,
Daca este la fel si la multi ani lumina.

Ma pierd uneori cautand fericirea
Coordonatele ei eludeaza omenirea.
Trei ne zic unde si ultima cand
Niste cifre valide doar aici, pe Pamant.

Si iarasi voi sta pana-n zori sa privesc
Spre colturi straine de prin Univers
De ce e imens si eu-s asa mic?
De ce e ceva... in loc de nimic?

Eu sunt Universul, si totusi sunt om
Prin spatiu sunt fix, prin timp calator,
Culcat pe Pamant, am un vis arzator:
Sper ca voi mai trai si dupa ce mor.

Rece

postat de bogdanghiorghiu in 2012-04-14 22:07
Buze moi ce promit mult
Nu mai vreau să vă sărut.
Ochi preţioşi înlăcrimaţi
Nu vreau lacrimi să îmi daţi.

Nu vreau flori şi nici poeme
Ce pot vorbele s-ofere?
Nu vreau mângâieri duioase
Şi nici amintiri frumoase.

Limbile sunt ascuţite,
Inimile suferinde.
Planuri, vise, toate mor.
Greu s-au clădit,
se duc aşa uşor...

Vreau timp, vreau fapte, vreau ceva!
Mi-e silă că mă port aşa!
Iartă-mă, şi ia-mă-n braţe,
Nu mă ierta şi lasă-mi spaţiu!

Dă-mi timp, dă-mi fapte, fă ceva!
Nu mă iubi când eu mă port aşa!
Vreau ca să simt, să cred, să ştiu!
Vreau să nu fie... prea târziu.

8 martie

postat de bogdanghiorghiu in 2012-03-08 13:52
Barbati, imaginati-va o lume in care nu exista nicio femeie. Numai noi umbland masculin intr-o lume 100% masculina. Doar barbati in stanga si in dreapta. Eh, acum stiti ce sarbatorim azi.

Azi, sarbatoresc femeia si cat de fantastica e in atatea privinte. Si tot azi mai sarbatoresc si frumusetea care exista doar in corpul unei femei.

Multumesc ca ma incantati, ca ma enervati, ca sunteti grijulii, sensibile, ilogice, pretentioase, ca iubiti si ca va lasati iubite, ca va machiati, epilati, va faceti unghiile, parul si ca purtati pantofi cu toc.

8 martie e doar o zi care sa le sarbatoreasca pe celelalte 365.


La multi ani frumosi ca voi!

Aruncă-ţi pălăria peste gard!

postat de bogdanghiorghiu in 2011-11-07 12:23
Articolul ăsta l-am început în noiembrie anul trecut dar nu am mai apucat să îl public, nu mai ştiu de ce. E vorba de un concept pe care l-am auzit de la alţi oameni, mai înţelepţi, din ale căror cărţi am ce învăţa.

Viaţa e scurtă şi toţi avem probleme în a ne ţine de un angajament luat. Să recunoaştem. Fie că ne-am propus să ne apucăm de jogging, de citit, să ne angajăm, să ne lăsăm de fumat, să ţinem un regim, etc. Am să împărtăşesc cu voi o soluţie.

Ideea e următoarea:

Trebuie să sari peste un gard înalt, dar te tentează să o laşi baltă şi să te întorci acasă? Ia-ţi pălăria de pe cap şi arunc-o dincolo de el. Astfel, dacă nu faci ce ţi-ai propus, îţi pierzi pălăria pentru totdeauna.

Ca să fiu sigur că sunt înţeles, am să dau un exemplu.
Să zicem că ţi-ai propus să faci jogging în fiecare zi. Iată paşii pe care îţi recomand să îi urmezi:
1. Spune-i-o celui mai bun prieten.
2. Dă-i o importantă sumă de bani (cea mai mare sumă posibilă pe care o poţi da, sincer).
3. Solicită-i ferm ca în prima zi când te abaţi de la angajament (a se găsi o metodă de verificare, de la a se merge pe încredere şi a raporta zilnic prin e-mail până la a te prezenta personal în trening la prieten acasă) să cheltuie imediat TOŢI banii pe ceva nereturnabil.
4. Dacă ai eşuat prima dată, repetă acţiunea.

Sunt sigur că v-aţi prins că zidul poate fi orice (nu doar jogging) şi pălăria la fel (nu doar bani). Aşa că trec direct la încheiere: Succes şi spor, că viaţa-i scurtă!

Dormi, nestemată

postat de bogdanghiorghiu in 2011-10-17 11:54
Dormi, nestemată, fie-ţi visele line!
În braţele mele, păzită eşti bine.
Nu închid ochii, că-mi va fi dor de tine;
Te veghez azi din nou, te voi veghea şi mâine.

Paznic mai bun, nicăieri nu găseşti;
E gata să moară să-i spui că-l iubeşti.
E gata s-omoare s-ocrotească al său aur,
Cu tine sunt miel, cu hoţii balaur.

N-am nevoie de somn, pot să stau chiar şi zile
Fără apă, mâncare, doar să mă uit la tine;
Jumătate-n extaz, dar în rest suferind,
Chinuit de dorinţa să-ncerc să te-ating.

Şi atunci când o fac, nu o fac fără teamă;
Dacă eşti fragilă pe cât eşti de rară?
Decât să cutez cumva ca să te rănesc,
Prefer să plec singur şi mort să trăiesc.

Sunt bogat, sunt un zeu, sunt chiar fericirea
Că destinul mi-a pus în braţe iubirea.
De-a fost din greşeală, nu ştiu nici acum
Dar n-o dau ‘napoi, aşa prost nu sunt.

Deci dormi, nestemată, fie-ţi visele line!
În braţele mele, păzită eşti bine.
Ştiu clar, draga mea, ce şi cât valorezi;
Te-am găsit, m-ai ales, eşti a mea, te păstrez.

Pragul

postat de bogdanghiorghiu in 2011-05-11 18:54
Ieri consolat în dulcele alint
Visând la cine sunt şi cine-am fost,
De azi trăiesc c-o întrebare-n gând
După ce mor, eu cine voi fi fost?

Căci omul nu e decât simplă floare
Aşa cum lumea e un câmp de flori
Şi ofiliţi ne vom culca jos fiecare
Şi moartea ne va săruta pe toţi.

Şi-atunci când mă va săruta pe mine
Vreau să ştiu sigur c-am trăit puţin
Să spun că viaţa s-a căsătorit cu mine
Că e a mea şi amândoi murim.

În ziua când îmi va veni sorocul
Vreau să privesc 'napoi şi să zâmbesc
Să ştiu că viaţa mea a fost cadoul
Ce l-am trăit curat şi-aş vrea să-l retrăiesc.

Nu vreau să plâng şi să îmi fie teamă
Vreau să fiu tare, demn şi curajos.
Să trec pragul alb care mă cheamă
Liniştit, de bunăvoie şi curios.

Nu vreau să fiu certat sau revoltat
În ora aceea când mi-e dat să mor
Ci vreau s-accept, chiar de-am uitat:
Dacă sunt viu, c-o moarte sunt dator.

Aş vrea ca să mă bucur c-al meu suflet
Pe lume n-a fost doar vizitator
Şi să-mi iau bunul rămas c-un zâmbet
De la cei ce se-ntristează că eu mor.

Şi-atunci când flacăra-i aproape stinsă
Când peste apusul meu răsare noapte
Aş vrea să plec cu inima deschisă
Gândind că nu-i nimic, este doar moarte...

Reflectând asupra noastră

postat de bogdanghiorghiu in 2011-03-28 17:40
Îl găsesc în faţa mea, cuminte.
Îl privesc şi mă priveşte înapoi;
Stăm să vedem cine clipeşte primul
Nimeni în jur, suntem doar noi.

Ciudat, pare convins că mă cunoaşte
Şi îmi aruncă o privire sfidătoare.
Eu îi zâmbesc, el înapoi rânjeşte.
"Sărmanul om, habar nu are..."

Încep să îi aud din gânduri
Încep s-aud ce crede despre mine
Dar ce ascult e prea grotesc
Aşa că mă opresc mai bine.

Apoi devine şi mai agasant
Pe când tăcerea mă înnebuneşte
Iar eu devin mai enervat
De-acel dezgust cu care mă priveşte.

Nu mai rezist, am să cedez
Furiei ce-ncepe a mă cuprinde.
Îmi vine să-l atac, să îl lovesc!
Dar mai degrabă... plec de la oglindă.

Zombi în Paradis

postat de bogdanghiorghiu in 2011-03-18 17:13
Şi aşa e decis
De iubire-am să mor.
Mă iubeşti când ai timp
Te iubesc arzător.
Am avut doar un vis
Şi-acum sunt robul lui
Un zombi în paradis
O umbră a nimănui.

Mă mişti, mă mănânci
Mă vorbeşti, mă respiri.
Mă loveşti, mă săruţi
Mă sfărâmi, mă aspiri.
Mă consumi ca o flamă
Care arde prin lemn.
Degradându-mă-n scrum
Bucuros mă resemn.

Fericirile vechi
Sunt surâsuri ce mor
Fericirea de azi
E-ngropată de-un dor.
Şi-acest dor mă învaţă
Să accept că de acum
Nu mai am nicio viaţă,
Nu mai eu... numai tu...

Ambitia

postat de bogdanghiorghiu in 2011-03-11 17:56
Ştiţi ce sentiment e mai greu decât regretul că nu ai făcut ceva? Regretul că nu ai făcut mai multe cevauri adunate în timp...

Dar ştiţi ce e mai greu decât sentimentul că ţi-ai irosit viaţa? Şi că e prea târziu să iei drumul pe care tu dintotdeauna ai vrut să-l iei, doar că nu ai trecut niciodată la fapte? Eu nu.

Şi mă gândesc că dacă am fi mereu prezenţi şi raţionali, totul ar fi aşa de simplu! Încercăm sau trăim cu gândul dureros că nici măcar nu am încercat. Pff, nici măcar nu o putem numi alegere! Am avea cu toţii numai vieţi împlinite!
Însă nu putem fi mereu prezenţi şi raţionali. Nu suntem roboţi. Din când în când vom fi distraşi, obosiţi sau leneşi. E omenesc. Iar ambiţia... înseamnă doar cât de repede şi des ne reluăm drumul.

"Încearcă, încearcă, şi apoi vezi tu ce-o mai fi...". Da, da, da, am înţeles şi am mai auzit asta înainte. Dar "a încerca" trebuie să fie doar prima parte. Nu trebuie să fie îndeajuns. A doua parte e să reuşeşti. Ce vrei să scrie pe piatra ta funerară?
" Aici se odihneşte (numele tău). A fost un om care a încercat."

E absolut uluitor câţi oameni visează să facă atâtea lucruri fabuloase şi se mulţumesc doar cu încercatul. Îşi consideră visul acela "destul de împlinit" doar pentru că au încercat şi au eşuat.

Eu văd ambiţia ca fiind de două feluri...
Primul fel e ambiţia de faţadă. Şi oau, cât de des o întâlnesc! Cât de mulţi oameni susţin că au atâta ambiţie să facă atâtea lucruri, dar de fapt sunt doar nişte poveşti spuse sinelui şi prietenilor ca să simtă că au un rost în viaţă! Doar nişte metode uşoare şi comode ca să simtă şi ei că sunt speciali!
Că până la urmă cine vrea să fie banal în secolul lui Harry Potter? Toţi suntem decişi să credem că suntem speciali şi că avem un potenţial uriaş care cu siguranţă va fi atins în viitor. De asta au şi atâta succes filmele şi cărţile care exploatează ideea "personajului cu destin măreţ". Că lumea tânjeşte să se identifice cu ele.

Şi ambiţia asta de faţadă se va termina. Cum? Păi va scădea treptat şi va fi înlocuită de o altă concepţie ignorantă, aşa-numitul "realism".
Hai să spunem că un tânăr fotbalist îşi doreşte să fie ca Lionel Messi. La început îşi vede visul absolut "împlinibil", chiar uşor de împlinit. Peste doi ani realizează şi recunoaşte că e mult de muncă, că va fi mai dificil decât credea. Şi în final, peste alţi doi ani va spune că visul lui nu a fost realist în primul rând. Că realist de fapt înseamnă că totul e bine aşa cum e - oricum nu ar fi putut niciodată să îl ajungă pe Messi.
...Ce mai e de spus?

Mă întreb şi eu: cine poate să spună exact ce e realist şi ce nu? Cine poate să îmi jure că ştie tot ce e posibil şi imposibil? Să vină la mine acel om care îmi dovedeşte că ştie ce înseamnă realitate şi ce înseamnă vis absolut imposibil! Şi mă declar umilit şi îi mănânc papucii pe loc!
Există atâtea persoane care îşi zic că ştiu ce e realist şi ce nu şi apoi se autosabotează din cauza asta! Şi ele nu au petrecut nici măcar un minut gândindu-se la adevăratul şi infinit de îngustul sens al cuvântului "imposibil".

Al doilea fel de ambiţie e cea intrinsecă. Care există prin sine înseşi înăuntrul unor persoane norocoase şi "arde" independent de eventualele recompense, obstacole, influenţe sau distracţii. Aceste persoane nu simt nevoia să se laude cu ambiţia lor căci pur şi simplu nu ar fi nişte laude care le-ar da prea multă satisfacţie. Şi se declar mulţumite atunci când văd că au reuşit, nu doar pentru că au încercat. Aceste persoane au admiraţia mea.

Se spune că geniul e 1% inspiraţie şi 99% transpiraţie. Şi cu puţine lucruri sunt mai mult de acord decât sunt cu fraza asta.

Şi spuneţi voi ce vreţi... dar văitatul cum că nu crezi că ai acel 1% inspiraţie e de fapt doar o scuză să fugi de transpiraţie. O scuză penibilă, dar care îţi spune că e în regulă să rămâi leneş şi neambiţios. Ş-aşa ambiţia nu e realistă.

 
Termeni si Conditii de Utilizare