Gândurile mele

,,Gândeşte, căci tot ceea ce vei crea vreodată va începe cu un gând."

Doar nu uita să treci la fapte.

Spiritul mării

postat de bogdanghiorghiu in 2010-11-13 20:36
Plecasem să mă plimb pe lângă mare,
Picioarele-mi desculţe pe nisip,
Invitat parcă de vechiul soare
Ce apunea solemn ca-n orice altă zi.

Şi mă plimbam ca să-mi alerge gândul
Departe de-o mâhnire avută-n acea zi
Ce părea c-ar fi putut opri Pământul
Acum nu-mi pare absolut nimic.

Căci după un minut sau două, nu mai ştiu
Ridicându-mi ochii către asfinţit
Mai splendidă decât lucitorul auriu
În marea liniştită, un înger am zărit.

Era o fată într-o rochie de zăpadă.
Era în mare, cu apa până la genunchi.
Stătea acolo, singură şi nemişcată
Privindu-mă suav, atunci ea mi-a surâs.

Puteam să jur că o ştiam de veacuri
Totul la ea-mi părea bizar de cunoscut
A început cuvinte neînţelese să-mi vorbească
M-am apropiat de ea... dar ea a dispărut.

Cine a fost? De ce s-a dus?
M-am întrebat neîncetat în acea noapte
Cum de există ceva aşa frumos
Şi ce-am făcut să merit să se-arate?

De-atunci, privirea ei mi-a fost lumină
Şi surâsul, adăpost pe vreme grea.
De ele-mi aminteam la rău şi bine
Şi-n fiecare chip o căutam pe ea.

Şi nicio fată nu am mai găsit frumoasă
Din toate cât există pe Pământ.
Mă gândeam la ea, credeam că mă veghează
Privindu-mă aşa cum o făcea atunci.

Din ziua aceea la apus
A trecut atâta vreme.
Dar încă mai visam acel surâs
Şi gândul nu-nceta s-o cheme.

Am început adesea să mă plimb pe plajă
Singur în timp ce soarele în mare se scălda.
Dar nemaivăzând-o pe fată niciodată
Am hotărât să aflu mai multe despre ea.

În scopul ăsta, viaţa mea am dăruit
Zecilor de cărţi, mai vechi sau mai recente.
Am căutat pân-am găsit într-un sfârşit
Răspunsul printre mituri şi legende:

"Se spune că o dată la un veac
Când soarele s-a cufundat în mare
Un spirit antic, o fată îmbrăcată-n alb
Unui bărbat ales de ea apare.

Amar de-aceia carora le iese-n cale!
De-acei ce cad fatal în vraja frumuseţii ei!
Nimeni până acum nu a găsit scăpare
Ferice n-a mai fost niciunul dintre ei."

Atunci inima-mi s-a sfărâmat deodată
O durere continuă ce şi acum o am.
Am fost blestemat ca să iubesc o fată
Fără speranţă, toată viaţa mea.

Şi azi sunt alb şi tot ies să mă plimb pe plajă
Picioarele-mi bătrâne desculţe pe nisip
Şi râd de-acea mâhnire ce o aveam odată
Ah, Doamne, cum nu era nimic!

După o viaţă-ntreagă de sperat fără folos
Îmi dau seama, cartea a avut dreptate.
Dar cum de există ceva aşa frumos?
Şi ce-am făcut să merit să se-arate?

Mă mai gândesc şi astăzi la frumoasă
Şi la bărbaţii aceia ce i-a nefericit.
Oftez bătrân privind spre marea vastă.
Sunt singur şi mă simt atât de mic...

Femeia. Bărbatul.

postat de bogdanghiorghiu in 2010-11-08 17:00
Nu am înţeles niciodată cum de se resemnează o fată că nu poate ridica un borcan de murături (10 litri). Azi soră-mea mă ruga pe mine să îl iau şi să îl pun pe masă, spunându-mi că ea singură nu poate. (Şi totuşi eşti misogin dacă spui că fetele nu au forţă nici să ridice un borcan)
Sau cum trăieşte o fată cu gândul că cel puţin 85% din băieţii din lume (chiar şi cu ani mai tineri sau zeci de ani mai bătrâni) ar putea destul de uşor să o domine fizic în orice moment al zilei.

Au scăpat din "tirania" bărbatului secolul trecut când şi-au căpătat independenţa şi au scos la iveală faptul că erau dintotdeauna egale bărbatului dpdv intelectual. Felicitări. Acum, le cere tiranului să ridice borcanele pentru ele.

Cum de nu se simt jignite atunci când bărbatul le ia din mână o sacoşă (şi aia departe dea fi grea) ca să o care el? Sau dacă ia geaca de pe el în ditamai gerul iernii şi o pune pe ele ca să le fie cald? Chiar nu se simt prost că, deşi bărbatul s-a îmbrăcat mai bine înainte să iasă din casă, tot el stă acum şi dârdâie?

Şi de ce femeia trebuie să fie frumoasa şi bărbatul puternicul?

De ce acceptă expresiile de genul "Fii bărbat!", "Arunci ca o fată." sau "plângăcios ca o muiere"?

De ce pentru o femeie, o zi de răsfăţ înseamnă să meargă la coafor şi să îşi facă pedichiura şi manichiura ca să fie frumoasă iar pentru un bărbat înseamnă stat comod cu un prieten, o bere şi un meci?

De ce se simte o femeie atât de bine dacă i se spune că e frumoasă? Mai ales în comparaţie cu reacţia unui bărbat dacă i se spune că e "chipeş". Adică... în afară de evidentele eforturi de a te machia şi îmbrăca pe care o femeie le depune cu o plăcere de neînţeles, să îi spui că e frumoasă nu ar trebui să o afecteze cu nimic. Doar aşa s-a născut. E ca şi cum i-ai spune că are un nume frumos. De parcă ea l-a ales.
Ştiţi genul ăla de fete care vor ca iubitul să le se spună că sunt frumoase în fiecare zi? N-am nimic cu ele, dar imaginaţi-vă cum ar arăta un bărbat care ar cere asta iubitei... Absolut caraghios!

De ce toată planeta (inclusiv sexul feminin, care e mai numeros decât cel masculin) a convenit că la femeie, carcasa e esenţială, ceea ce e de fapt înăuntrul ei neputând decât să conteze mai puţin?

Şi etcetera. Toate astea nu le înţeleg.

Aş vrea să văd ziua când nu mai e un act de curaj imens când o fată mege să agaţe un băiat.
1. Pentru că nu i se mai pare anormal să vâneze şi ea pe cineva, să nu mai fie ea frumoasa cea vânată.
2. Pentru că nu îi e frică să fie violată mai târziu pentru că ştie karate şi l-ar face ferfeniţă dacă ar încerca.

Ziua când femeia nu depinde de un bărbat să se urce pe acoperiş, să ridice ceva greu, să repare instalaţia electrică, să facă maşina să pornească, să construiască o casă, etc.


_________________________________________________

Nici bărbatul nu e mai independent.

De ce atâţia bărbaţi se resemnează să nu ştie să gătească? Cum pot trăi într-o asemenea ignoranţă cu privire la unul din instictele de bază - să nu ştii să îţi faci de mâncare?

Cum acceptă un bărbat aşa de uşor că nu ştie să comunice la fel de bine ca femeia, ascuzându-se sub fraza că "aşa e programat să fie mai insensibil, neînţelegător şi neexpresiv"? În familie să nu fie atât de apropiat de copii în comparaţie cu femeia, pentru că ... "nu se pricep la fel de bine. E normal aşa."

Cum de atâţia bărbaţi acceptă ca altcineva (o femeie în general) să facă curat în urma lor, să le coase şi spele hainele lor, să spele vasele în care au mâncat ei, etc.? Cum de nu sunt îndeajuns de demni să o facă singuri?

Pe de altă parte, de ce acceptă bărbaţii ca femeile să sfinţească fraza "bărbaţii este porci"? De ce nu mai contestă nimeni în ziua de azi că lenea, insensibilitatea, controlul, imaturitatea, infidelitatea, lipsa de gust vestimentar sunt semne de masculinitate? Şi faptul că dacă un bărbat e harnic, sensibil, drăguţ cu toată lumea, bucătar dedicat, romantic şi total fidel e considerat ... un pic femeie? Sau măcar cu siguranţă nemasculin?

Nu mă înţelegeţi greşit, apreciez enorm calităţile femeii, doar că nu sunt... ale femeii. La fel cum defectele nu sunt ale bărbaţilor. Sunt calităţi şi defecte umane. Pe care le poate avea oricine.

Apoi, cum poate un bărbat să se îngrijoreze că iubita lui stă cu el doar pentru bani când el a ales-o pentru picioarele ei? Cu ce e asta mai diferit?
Şi cum poate să nu-l deranjeze mai deloc faptul că e superficial? Cum poate fi asta mai ales un criteriu de competitie între bărbaţi - superficialitatea? Despre o fată bărbatul zice că e bună, iar unei fete bărbatul îi zice că e frumoasă?

Şi de ce acceptă bărbatul ideea că dacă plânge, e ruşinos?

Etcetera. Eh...

Vreau să menţionez clar că astea nu sunt critici la adresa bărbaţilor şi femeilor. Nici nu încerc să vă spun ceva ce ştiaţi deja: anume că omul nu e perfect. Sunt doar întrebări în legătură cu lucruri pe care pe mine, personal, mă fascinează la om - în general (excepţiile sunt excepţii).

Concluzia? Toţi suntem misogini şi misandre. Aşa că ne complacem că şi noi, şi sexul celălalt avem dreptate când ne acuzăm reciproc şi punct. Sigur aţi observat asta.

Un drum cu microbuzul. Metaforic vorbind.

postat de bogdanghiorghiu in 2010-11-04 21:00

Microbuzul pare o mini lume... Drumul pare o mini viata.

Esti cu un grup de oameni; toti mergeti in aceeasi directie (la inceput macar). Unii coboara mai repede, altii mai tarziu, unii inaintea ta, pe altii pleci si ii lasi in microbuz.

Intalnesti oameni mai tineri decat tine, mai in varsta, oameni mai frumosi (decat/pentru tine) sau mai urati, oameni mai sanatosi si sprinteni sau mai bolnavi.

Vezi oameni grabiti sau oameni care simt ca au tot timpul din lume, oameni obositi sau energici, oameni care urca cu un grup de prieteni razand si vorbind tare, sau oameni care urca singuri si isi petrec drumul in liniste.

Oameni euforici, oameni suparati.


Am observat ca or fi unii oameni plini de viata... dar si viata e plina de oameni.


Asa imi trebuie cand in loc sa dorm ca tot omul in microbuz, eu ma gandesc la asa ceva. Cred ca multi dintre noi in apropierea zilei noastre de nastere ne gandim la viata, timp, moarte, etc. Ne zicem ca am mai imbatranit un an, ce repede a trecut, dar ca inca suntem tineri, nicio problema. Putem lasa visele si planurile alea de ni le-am propus pe mai tarziu.

(Aproape) Toti avem din alea. Vise si planuri, scopuri, idealuri in viata; intrebari existentiale, raspunsuri dupa care tanjim. Si am vrea sa le implinim acum acum, dar mai apare un film bun, ne mai uitam la el, mai iesim cu prietenii, ne mai indragostim...

Ca noi pana la urma cautam fericirea. Daca ea ne loveste printr-un film cu Mel Gibson, o distractie grasa cu prietenii sau o persoana simpatica, e normal sa nu mai alergam chiar atat de mult dupa vise. Doar prezentul ne da deplina fericire. Viata e facuta din mai multe prezenturi din astea. Ca un oras vazut noaptea din microbuz, care e format din mai multe lumini.


 
Termeni si Conditii de Utilizare