Gândurile mele

,,Gândeşte, căci tot ceea ce vei crea vreodată va începe cu un gând."

Doar nu uita să treci la fapte.

Eu sunt Universul

postat de bogdanghiorghiu in 2013-01-30 13:25
Eu sunt Universul ce traieste prin mine.
Facut din mari stele iar ele din mine,
Desi simt ca eu stiu atat de putine,
Sunt cum Universul se cunoaste pe sine.

Constiinta sunt eu, iar restul atomi,
Ratiunea e viata, iar restul e somn.
Gandesc si respir prin timp si prin spatiu,
Prin suflet exist, prin trup eu ma aflu.

De ce sunt aici, eu nu-mi amintesc
Si ah, cat as vrea, un raspuns sa gasesc!
Ma intreb incurcat ce e rau si ce bine,
Daca este la fel si la multi ani lumina.

Ma pierd uneori cautand fericirea
Coordonatele ei eludeaza omenirea.
Trei ne zic unde si ultima cand
Niste cifre valide doar aici, pe Pamant.

Si iarasi voi sta pana-n zori sa privesc
Spre colturi straine de prin Univers
De ce e imens si eu-s asa mic?
De ce e ceva... in loc de nimic?

Eu sunt Universul, si totusi sunt om
Prin spatiu sunt fix, prin timp calator,
Culcat pe Pamant, am un vis arzator:
Sper ca voi mai trai si dupa ce mor.

Rece

postat de bogdanghiorghiu in 2012-04-14 22:07
Buze moi ce promit mult
Nu mai vreau să vă sărut.
Ochi preţioşi înlăcrimaţi
Nu vreau lacrimi să îmi daţi.

Nu vreau flori şi nici poeme
Ce pot vorbele s-ofere?
Nu vreau mângâieri duioase
Şi nici amintiri frumoase.

Limbile sunt ascuţite,
Inimile suferinde.
Planuri, vise, toate mor.
Greu s-au clădit,
se duc aşa uşor...

Vreau timp, vreau fapte, vreau ceva!
Mi-e silă că mă port aşa!
Iartă-mă, şi ia-mă-n braţe,
Nu mă ierta şi lasă-mi spaţiu!

Dă-mi timp, dă-mi fapte, fă ceva!
Nu mă iubi când eu mă port aşa!
Vreau ca să simt, să cred, să ştiu!
Vreau să nu fie... prea târziu.

Dormi, nestemată

postat de bogdanghiorghiu in 2011-10-17 11:54
Dormi, nestemată, fie-ţi visele line!
În braţele mele, păzită eşti bine.
Nu închid ochii, că-mi va fi dor de tine;
Te veghez azi din nou, te voi veghea şi mâine.

Paznic mai bun, nicăieri nu găseşti;
E gata să moară să-i spui că-l iubeşti.
E gata s-omoare s-ocrotească al său aur,
Cu tine sunt miel, cu hoţii balaur.

N-am nevoie de somn, pot să stau chiar şi zile
Fără apă, mâncare, doar să mă uit la tine;
Jumătate-n extaz, dar în rest suferind,
Chinuit de dorinţa să-ncerc să te-ating.

Şi atunci când o fac, nu o fac fără teamă;
Dacă eşti fragilă pe cât eşti de rară?
Decât să cutez cumva ca să te rănesc,
Prefer să plec singur şi mort să trăiesc.

Sunt bogat, sunt un zeu, sunt chiar fericirea
Că destinul mi-a pus în braţe iubirea.
De-a fost din greşeală, nu ştiu nici acum
Dar n-o dau ‘napoi, aşa prost nu sunt.

Deci dormi, nestemată, fie-ţi visele line!
În braţele mele, păzită eşti bine.
Ştiu clar, draga mea, ce şi cât valorezi;
Te-am găsit, m-ai ales, eşti a mea, te păstrez.

Pragul

postat de bogdanghiorghiu in 2011-05-11 18:54
Ieri consolat în dulcele alint
Visând la cine sunt şi cine-am fost,
De azi trăiesc c-o întrebare-n gând
După ce mor, eu cine voi fi fost?

Căci omul nu e decât simplă floare
Aşa cum lumea e un câmp de flori
Şi ofiliţi ne vom culca jos fiecare
Şi moartea ne va săruta pe toţi.

Şi-atunci când mă va săruta pe mine
Vreau să ştiu sigur c-am trăit puţin
Să spun că viaţa s-a căsătorit cu mine
Că e a mea şi amândoi murim.

În ziua când îmi va veni sorocul
Vreau să privesc 'napoi şi să zâmbesc
Să ştiu că viaţa mea a fost cadoul
Ce l-am trăit curat şi-aş vrea să-l retrăiesc.

Nu vreau să plâng şi să îmi fie teamă
Vreau să fiu tare, demn şi curajos.
Să trec pragul alb care mă cheamă
Liniştit, de bunăvoie şi curios.

Nu vreau să fiu certat sau revoltat
În ora aceea când mi-e dat să mor
Ci vreau s-accept, chiar de-am uitat:
Dacă sunt viu, c-o moarte sunt dator.

Aş vrea ca să mă bucur c-al meu suflet
Pe lume n-a fost doar vizitator
Şi să-mi iau bunul rămas c-un zâmbet
De la cei ce se-ntristează că eu mor.

Şi-atunci când flacăra-i aproape stinsă
Când peste apusul meu răsare noapte
Aş vrea să plec cu inima deschisă
Gândind că nu-i nimic, este doar moarte...

Reflectând asupra noastră

postat de bogdanghiorghiu in 2011-03-28 17:40
Îl găsesc în faţa mea, cuminte.
Îl privesc şi mă priveşte înapoi;
Stăm să vedem cine clipeşte primul
Nimeni în jur, suntem doar noi.

Ciudat, pare convins că mă cunoaşte
Şi îmi aruncă o privire sfidătoare.
Eu îi zâmbesc, el înapoi rânjeşte.
"Sărmanul om, habar nu are..."

Încep să îi aud din gânduri
Încep s-aud ce crede despre mine
Dar ce ascult e prea grotesc
Aşa că mă opresc mai bine.

Apoi devine şi mai agasant
Pe când tăcerea mă înnebuneşte
Iar eu devin mai enervat
De-acel dezgust cu care mă priveşte.

Nu mai rezist, am să cedez
Furiei ce-ncepe a mă cuprinde.
Îmi vine să-l atac, să îl lovesc!
Dar mai degrabă... plec de la oglindă.

Zombi în Paradis

postat de bogdanghiorghiu in 2011-03-18 17:13
Şi aşa e decis
De iubire-am să mor.
Mă iubeşti când ai timp
Te iubesc arzător.
Am avut doar un vis
Şi-acum sunt robul lui
Un zombi în paradis
O umbră a nimănui.

Mă mişti, mă mănânci
Mă vorbeşti, mă respiri.
Mă loveşti, mă săruţi
Mă sfărâmi, mă aspiri.
Mă consumi ca o flamă
Care arde prin lemn.
Degradându-mă-n scrum
Bucuros mă resemn.

Fericirile vechi
Sunt surâsuri ce mor
Fericirea de azi
E-ngropată de-un dor.
Şi-acest dor mă învaţă
Să accept că de acum
Nu mai am nicio viaţă,
Nu mai eu... numai tu...

Iubirea într-o sticluţă mică

postat de bogdanghiorghiu in 2010-12-12 21:58
O poezie rescrisă...



Demult, mergând pe drum am întâlnit
Lâng-o tarabă sub un vechi salcâm
Stând singur pe un scaun învechit
Privind în gol, un negustor bătrân.

Curios, de el m-am apropiat
Şi-am început să cercetez ce vinde
Puteam să-l simt cum mă privea ciudat
De parcă m-ar fi aşteptat pe mine.

Pe masă erau sute de sticluţe
Mici medii mari şi înşirate peste tot.
"Ce-i în poţiuni?" am întrebat şi îmi răspunse:
"Un venin dulce, fără de-antidot."

"Eu vand iubire..." a explicat
"Şi se vinde foarte bine.
E foarte ieftină de cumpărat
Şi-o dau la orişicine."

"Domnule, tu râzi de mine!" am zis atunci.
"Cum ai putea să vinzi iubire?"
"În sticluţe" calm bătrânul mi-a răspuns,
"De vrei, îţi dau şi ţie!"

"De ce te-aş crede?", am întrebat
"Poate ai otravă în poţiuni!"
"Încerci sau nu, decizia e a ta.
Iubirea e un risc ce ţi-l asumi.

Tinere, nu-mi spune că ţi-e frică?
Că n-ai curaj să rişti puţin
Să cumperi de la mine o sticlă
Să bei un strop în fiecare zi..."

"...Dacă o pui aşa bătrâne, am să cumpăr
Nu mi-a lipsit curajul niciodată!
Dar de ce să beau o picătură?
De ce să nu o beau pe toată?"

"Prea multă căldură sigur te sufocă
Prea multă lumină va duce la orbire
Imaginează-ţi doar ce-ai să păţeşti
De la prea multă iubire..."

Convins, am cumpărat sticluţa şi de-atunci
Am băut câte un strop ca un medicament.
Şi s-a-ntâmplat exact aşa cum mi s-a spus,
Peste puţină vreme, a şi avut efect.

Deşi-am visat de-atâtea ori iubirea
Nu am visat-o niciodată că-i aşa...
Era minune, era însăşi Fericirea!
Era perfectă... şi nu mă iubea.

Am zis că aşa e la-nceput, mai greu
Şi-mi tot spuneam că totul va fi bine
Acum sunt trist, dar nu va fi aşa mereu
Că într-o zi mă va iubi şi ea pe mine.

Şi-am aşteptat, dar ziua aceea nu sosea
Şi după fiecare strop, eu sufeream mai tare
Cu atât tortura se adâncea
Cu cât iubirea devenea mai mare.

Era din ce în ce mai greu ca să mai vreau
Să fac şi mai puternic nenorocitul dor
Şi-atunci am hotărât că nu pot să mai beau
Am aruncat sticluţa şi-am mers la negustor.

"M-ai inşelat, bătrâne!", am urlat.
"Ai spus că voi avea iubire!"
"Dar ai iubire", a replicat.
"Doar că nu îţi este bine..."

"Atunci de ce mai are rost
Vreodată să iubesc cu foc
Dacă înăutru mă simt gol
Şi nu sunt fericit deloc?"

Atunci bătrânul a-nceput să râdă
S-a oprit cu greu şi s-a uitat la mine
Şi apoi c-o mână pe al meu umăr:
"Ascultă", îmi zise, "ascultă bine:

Iubirea-i doar un drum spre fericire
Un drum ce cere sacrificii si dureri.
Din când în când vei mai avea şi o mâhnire
Aşa vei şti într-adevăr că îl urmezi.

Şi trebuie să-l parcurgi până la capăt!
Nu să te plângi, nu să priveşti-napoi!
Altfel, ai s-o iei iar de la capăt
Şi ai să-mi ceri sticluţa doi.

Poţi să te dăruieşti atât pentru o fată?
Sau îţi e greu şi-ai să renunţi acum?!"
Am înghiţit în sec şi am păşit în spate
L-am privit în ochi... şi mi-am văzut de drum.

Spiritul mării

postat de bogdanghiorghiu in 2010-11-13 20:36
Plecasem să mă plimb pe lângă mare,
Picioarele-mi desculţe pe nisip,
Invitat parcă de vechiul soare
Ce apunea solemn ca-n orice altă zi.

Şi mă plimbam ca să-mi alerge gândul
Departe de-o mâhnire avută-n acea zi
Ce părea c-ar fi putut opri Pământul
Acum nu-mi pare absolut nimic.

Căci după un minut sau două, nu mai ştiu
Ridicându-mi ochii către asfinţit
Mai splendidă decât lucitorul auriu
În marea liniştită, un înger am zărit.

Era o fată într-o rochie de zăpadă.
Era în mare, cu apa până la genunchi.
Stătea acolo, singură şi nemişcată
Privindu-mă suav, atunci ea mi-a surâs.

Puteam să jur că o ştiam de veacuri
Totul la ea-mi părea bizar de cunoscut
A început cuvinte neînţelese să-mi vorbească
M-am apropiat de ea... dar ea a dispărut.

Cine a fost? De ce s-a dus?
M-am întrebat neîncetat în acea noapte
Cum de există ceva aşa frumos
Şi ce-am făcut să merit să se-arate?

De-atunci, privirea ei mi-a fost lumină
Şi surâsul, adăpost pe vreme grea.
De ele-mi aminteam la rău şi bine
Şi-n fiecare chip o căutam pe ea.

Şi nicio fată nu am mai găsit frumoasă
Din toate cât există pe Pământ.
Mă gândeam la ea, credeam că mă veghează
Privindu-mă aşa cum o făcea atunci.

Din ziua aceea la apus
A trecut atâta vreme.
Dar încă mai visam acel surâs
Şi gândul nu-nceta s-o cheme.

Am început adesea să mă plimb pe plajă
Singur în timp ce soarele în mare se scălda.
Dar nemaivăzând-o pe fată niciodată
Am hotărât să aflu mai multe despre ea.

În scopul ăsta, viaţa mea am dăruit
Zecilor de cărţi, mai vechi sau mai recente.
Am căutat pân-am găsit într-un sfârşit
Răspunsul printre mituri şi legende:

"Se spune că o dată la un veac
Când soarele s-a cufundat în mare
Un spirit antic, o fată îmbrăcată-n alb
Unui bărbat ales de ea apare.

Amar de-aceia carora le iese-n cale!
De-acei ce cad fatal în vraja frumuseţii ei!
Nimeni până acum nu a găsit scăpare
Ferice n-a mai fost niciunul dintre ei."

Atunci inima-mi s-a sfărâmat deodată
O durere continuă ce şi acum o am.
Am fost blestemat ca să iubesc o fată
Fără speranţă, toată viaţa mea.

Şi azi sunt alb şi tot ies să mă plimb pe plajă
Picioarele-mi bătrâne desculţe pe nisip
Şi râd de-acea mâhnire ce o aveam odată
Ah, Doamne, cum nu era nimic!

După o viaţă-ntreagă de sperat fără folos
Îmi dau seama, cartea a avut dreptate.
Dar cum de există ceva aşa frumos?
Şi ce-am făcut să merit să se-arate?

Mă mai gândesc şi astăzi la frumoasă
Şi la bărbaţii aceia ce i-a nefericit.
Oftez bătrân privind spre marea vastă.
Sunt singur şi mă simt atât de mic...

Nu-i aşa uşor să scrii o poezie

postat de bogdanghiorghiu in 2010-10-12 16:43
Nu-i aşa uşor să scrii o poezie
Nu-ţi sunt destul un pix şi o hârtie.
Îţi trebuie o muză... reală, fantezie,
Durere ori plăcere, coşmar ori feerie.

Să aibă un chip frumos care să te minuneze
Cu trăsături aparte ce să te captiveze.
Splendidă, când apare, noaptea să se lumineze
Un surâs, şi nu mai e nimic să te salveze.

Îţi trebuie cea mai expresivă muză
Care te-ncântă deseori şi care te amuză.
Să te laşi purtat de ea cum vântul poartă o frunză
Să nu scrii poezii, de-acum n-ai nicio scuză.

Să poţi să o priveşti din zori pân-se-nserează
Să poţi să o asculţi, să nu poţi să-i răspunzi o frază
Să poţi să o iubeşti continuu, cu focul unei veri l-amiază...
Până când lumea nu se mai învârte şi timpul încetează.

Eh, de-aş întâlni şi eu aşa ceva
Poate-aş putea-ntr-o zi să scriu ceva...
Şi-aş fi mai viu doar fiindcă o cunosc pe ea
Mai inspirat, doar pentru că o vreau pe ea...

Dac-aş avea o muză a mea
Aş fi şi eu poet cândva...

Rămăşiţe

postat de bogdanghiorghiu in 2010-10-02 18:19
Cum stai în genunchi cu genunchii pe piatră
În liniştea nopţii se-aude a ta şoaptă
Plângând, cum te rogi să fii ascultată
Te rogi, cum nu te-ai rugat niciodată.

Pe jos zace albă o batistă inundată
Ştii că vei fi aici şi când ea e uscată
În piept ceva greu de-un veac te apasă
Urli cât poţi, doar durerea să iasă...

Nu e de-ajuns şi mai urli o dată
Te răneşti dând puternic cu pumnul în piatră
Dar ştii că durerea e aici şi nu pleacă
Până nu cazi la pământ, tăcută şi moartă.

 
Termeni si Conditii de Utilizare