Gândurile mele

,,Gândeşte, căci tot ceea ce vei crea vreodată va începe cu un gând."

Doar nu uita să treci la fapte.

8 martie

postat de bogdanghiorghiu in 2012-03-08 13:52
Barbati, imaginati-va o lume in care nu exista nicio femeie. Numai noi umbland masculin intr-o lume 100% masculina. Doar barbati in stanga si in dreapta. Eh, acum stiti ce sarbatorim azi.

Azi, sarbatoresc femeia si cat de fantastica e in atatea privinte. Si tot azi mai sarbatoresc si frumusetea care exista doar in corpul unei femei.

Multumesc ca ma incantati, ca ma enervati, ca sunteti grijulii, sensibile, ilogice, pretentioase, ca iubiti si ca va lasati iubite, ca va machiati, epilati, va faceti unghiile, parul si ca purtati pantofi cu toc.

8 martie e doar o zi care sa le sarbatoreasca pe celelalte 365.


La multi ani frumosi ca voi!

Ambitia

postat de bogdanghiorghiu in 2011-03-11 17:56
Ştiţi ce sentiment e mai greu decât regretul că nu ai făcut ceva? Regretul că nu ai făcut mai multe cevauri adunate în timp...

Dar ştiţi ce e mai greu decât sentimentul că ţi-ai irosit viaţa? Şi că e prea târziu să iei drumul pe care tu dintotdeauna ai vrut să-l iei, doar că nu ai trecut niciodată la fapte? Eu nu.

Şi mă gândesc că dacă am fi mereu prezenţi şi raţionali, totul ar fi aşa de simplu! Încercăm sau trăim cu gândul dureros că nici măcar nu am încercat. Pff, nici măcar nu o putem numi alegere! Am avea cu toţii numai vieţi împlinite!
Însă nu putem fi mereu prezenţi şi raţionali. Nu suntem roboţi. Din când în când vom fi distraşi, obosiţi sau leneşi. E omenesc. Iar ambiţia... înseamnă doar cât de repede şi des ne reluăm drumul.

"Încearcă, încearcă, şi apoi vezi tu ce-o mai fi...". Da, da, da, am înţeles şi am mai auzit asta înainte. Dar "a încerca" trebuie să fie doar prima parte. Nu trebuie să fie îndeajuns. A doua parte e să reuşeşti. Ce vrei să scrie pe piatra ta funerară?
" Aici se odihneşte (numele tău). A fost un om care a încercat."

E absolut uluitor câţi oameni visează să facă atâtea lucruri fabuloase şi se mulţumesc doar cu încercatul. Îşi consideră visul acela "destul de împlinit" doar pentru că au încercat şi au eşuat.

Eu văd ambiţia ca fiind de două feluri...
Primul fel e ambiţia de faţadă. Şi oau, cât de des o întâlnesc! Cât de mulţi oameni susţin că au atâta ambiţie să facă atâtea lucruri, dar de fapt sunt doar nişte poveşti spuse sinelui şi prietenilor ca să simtă că au un rost în viaţă! Doar nişte metode uşoare şi comode ca să simtă şi ei că sunt speciali!
Că până la urmă cine vrea să fie banal în secolul lui Harry Potter? Toţi suntem decişi să credem că suntem speciali şi că avem un potenţial uriaş care cu siguranţă va fi atins în viitor. De asta au şi atâta succes filmele şi cărţile care exploatează ideea "personajului cu destin măreţ". Că lumea tânjeşte să se identifice cu ele.

Şi ambiţia asta de faţadă se va termina. Cum? Păi va scădea treptat şi va fi înlocuită de o altă concepţie ignorantă, aşa-numitul "realism".
Hai să spunem că un tânăr fotbalist îşi doreşte să fie ca Lionel Messi. La început îşi vede visul absolut "împlinibil", chiar uşor de împlinit. Peste doi ani realizează şi recunoaşte că e mult de muncă, că va fi mai dificil decât credea. Şi în final, peste alţi doi ani va spune că visul lui nu a fost realist în primul rând. Că realist de fapt înseamnă că totul e bine aşa cum e - oricum nu ar fi putut niciodată să îl ajungă pe Messi.
...Ce mai e de spus?

Mă întreb şi eu: cine poate să spună exact ce e realist şi ce nu? Cine poate să îmi jure că ştie tot ce e posibil şi imposibil? Să vină la mine acel om care îmi dovedeşte că ştie ce înseamnă realitate şi ce înseamnă vis absolut imposibil! Şi mă declar umilit şi îi mănânc papucii pe loc!
Există atâtea persoane care îşi zic că ştiu ce e realist şi ce nu şi apoi se autosabotează din cauza asta! Şi ele nu au petrecut nici măcar un minut gândindu-se la adevăratul şi infinit de îngustul sens al cuvântului "imposibil".

Al doilea fel de ambiţie e cea intrinsecă. Care există prin sine înseşi înăuntrul unor persoane norocoase şi "arde" independent de eventualele recompense, obstacole, influenţe sau distracţii. Aceste persoane nu simt nevoia să se laude cu ambiţia lor căci pur şi simplu nu ar fi nişte laude care le-ar da prea multă satisfacţie. Şi se declar mulţumite atunci când văd că au reuşit, nu doar pentru că au încercat. Aceste persoane au admiraţia mea.

Se spune că geniul e 1% inspiraţie şi 99% transpiraţie. Şi cu puţine lucruri sunt mai mult de acord decât sunt cu fraza asta.

Şi spuneţi voi ce vreţi... dar văitatul cum că nu crezi că ai acel 1% inspiraţie e de fapt doar o scuză să fugi de transpiraţie. O scuză penibilă, dar care îţi spune că e în regulă să rămâi leneş şi neambiţios. Ş-aşa ambiţia nu e realistă.

Lipsa de suspiciune

postat de bogdanghiorghiu in 2010-09-30 00:03
Diferenţa între cei care fură şi cei care nu, nu o constituie gradul de dorinţă pentru un anume ceva. Nici cât e de posibil să îl obţină pe altă cale.
O persoană care fură îşi poate dori ceva şi îi poate fi la fel de greu să îl obţină cum îi e şi uneia care nu fură.
Diferenţa între cele două e de fapt reprezentată de valorile morale. Care dacă nu sunt bine înrădăcinate, sunt uşor de încălcat.

Vara asta am fost la mare. Am văzut concert Mika, genial om. Am petrecut cu prieteni noaptea pe plajă, cântând, vorbind, ş.a.m.d. Apoi, somnul a început să îi doboare pe rând, doar eu cu altcineva rămănând treji, aşteptând răsăritul. De unde să ştiu ce avea să se întâmple?

Au venit doi tipi zâmbăreţi plimbându-se pe lângă apă care s-au oprit lângă noi şi m-au întrebat când va fi răsăritul, că vroiau şi ei să îl vadă. Drăguţ până aici, nu? Total nebănuitor, nici eu nu mi-am dat seama cât de stupidă era de fapt întrebarea. Cerul era deja portocaliu, DUH! şi dacă vrei într-adevăr să vezi răsăritul, oricum stai de pe acum să priveşti, doar nu întorci capul spre est la oră fixă.
Aşa că i-am spus la fel de zâmbăreţ că în cam 10 minute ar trebui să apară nenea soare. Mi-au mulţumit politicos şi cald şi au plecat mai departe.
Nici bine nu a apărut soarele, când sunt abordat de altcineva: "Nu eram sigur dacă să mă bag sau nu, dar am decis să o fac: ăă... cât timp ai vorbit cu cei doi de mai devreme, cineva ţi-a furat rucsacul de pe cearceaf".

Nu voi intra în detalii, căci sunt irelevante.* Important e doar modul în care am fost furat. Asta e fascinant. Ce anume s-a exploatat. Nu eventuala lipsa de inteligenţă, sau eventualele deficienţe de auz m-au împiedicat să îmi dau seama de ce se întâmplă. Ci simpla şi absoluta mea lipsă de suspiciune.

Ştiam că nu toţi oamenii sunt buni, dar se pare că nu o ştiam îndeajuns de bine. Şi am fost păcălit. Dacă cel mai mic gând din lume că ei ar putea încerca ceva îmi trecea prin minte, furtul nu mai avea loc nici pe departe cu atâta succes şi eu probabil îmi puneam karate-ul în practică. **

Aşadar, eu care mereu aleg să am încredere în oameni, am învăţat că lipsa de suspiciune e o slăbiciune. Păcat :) Dar mai bine aşa, e o lecţie plătită ieftin, nu?

Cred că până şi Superman poate fi păcălit şi înfrânt dacă te apropii de el cu kryptonită fără să te suspecteze. Aşa că nu m-am certat pe sine prea tare în ziua aceea, ştiam că la cât de naiv eram şi doi copii de 4 ani mă puteau fura. Şi nu poţi certa pe nimeni că e naiv. Dacă a fost, a fost şi atât, oricum nu o să mai fie de acum.

În fine, nu cred că e bine nici să fim paranoici şi să nu mai avem încredere în nimeni şi să nu ne mai dorim prieteni niciodată. Dar trageţi voi concluzia, de asta v-am şi povestit întâmplarea asta neplăcută. Eu, acum, pus în aceiaşi situaţie, abordat de doi care să mă întrebe despre răsărit, ştiu să fiu puţiiiiintel, dar îndeajuns de suspicios încât să arunc o privire şi către cearceaf.


_______________________________________________
*Ah, toţi cei din agenda telefonului Vodafone, nu vă mai am numerele, apropo :p
**Nu sunt un om violent absolut deloc dar pe ei i-aş fi lovit măcar o dată...

Fată dragă nu te sinucide fiindcă e păcat

postat de bogdanghiorghiu in 2010-09-13 15:46
Dacă iei apărarea gestului ei, ţi se va cere să taci pentru că nu ştii nimic despre ce se întâmpla acolo cu adevărat. Nu te gândeşti la soţul şi copilul rămaşi în urmă? Sunt părinţi care se sinucid iar copilului i se spune că au murit într-un accident de maşină. Dar copilului ăsta ce-i spunem? Cum îl convingem contrariul atunci când ne întreabă de ce nu l-a iubit mama lui?

Dacă te opui cu vehemenţă gestului ei, ţi se va spune din nou să taci pentru că nu ştii nimic despre ce se întâmpla acolo cu adevărat. Nu poţi să înţelegi cum se simţea? Prin ce a trecut? Presiunea, aşteptările, singurătatea, teama... Nu ştii nimic!

Aşa că... înainte să trec la mijlocul însemnării, declar că nu pretind să ştiu ce se întâmpla acolo cu adevărat. E mai uşor aşa. Nu mă interesează să analizez situaţia ori să intru în detaliile ei.

______________

...cum, frate !?! Cum se poate ca într-o clipă să admiri atât de mult o persoană, încât dacă ai întâlni-o să ţi se înmoaie genunchii şi să nu crezi că poţi să găseşti forţa să îi ceri un autograf sau o fotografie iar în următoarea... să se ducă toate pe apa sâmbetei. Pentru că s-a sinucis şi tu nu poţi păstra nici o fărâmă de respect pentru cei ce fac asta. Cum să mai cred ce a scris ea în cântecele alea frumoase şi pline de optimism? Haha!

Ipocrită şi egoistă.

Se spune că despre morţi nu trebuie să vorbeşti de rău. Am scris totuşi cuvintele de mai sus pentru că nu cred că asta e adevărat şi pentru sinucigaşi. Nu ipocrită şi egoistă în sensul deplorabil întâlnit la din ce în ce mai multe persoane ale secolului 21. Ci ipocrită şi egoistă ca... o consecinţă a nevoii de a primi ajutor. Cred fără îndoială că nu a fost o persoană ipocrită şi egoistă în orice altă privinţă care nu are legătură cu sinuciderea.

Soţul ei are tot dreptul să o urască. Mă întreb dacă o face.

Lumea poate contesta fraza de mai sus cât vrea, evident. Dar dacă ea ar fi divorţat de el şi nu ar fi pretins niciun drept asupra custodiei copilului, ar fi fost toată ţara pe capul ei. Este acelaşi lucru. Este. Sau dacă ea nu ar fi fost o mare cântăreaţă, superbă şi iubită şi era ţaţa Floarea din Scărpinaţii de Vale; pfffuaaaaa, ar fi fost atacată din toate direcţiile. "Vai, cum a putut, vai, să ardă în iad nenorocita pentru ce a făcut!!!!!!!!!!!"

În fine, dreptul meu e să îmi fie ciudă că a făcut prostia asta. Atât. O îngropăm şi mergem mai departe.

Nunta

postat de bogdanghiorghiu in 2009-07-21 15:34
Sa te duci singur la o nunta e in general o idee rea. Dar nu e ca si cum ai avea de ales; mai ales cand mirele sau mireasa iti e apropiat. Iti va tine cineva companie sau nu, e prea important pentru tine sa fii la nunta prietenului sau prietenei tale. Dar cine stie pe cine intalnesti la petrecere, nu? Oameni de varsta ta imbracati elegant vor fi la tot pasul amintindu-ti cat de puternic te pot atrage persoanele frumoase fara sa le cunosti absolut deloc.

Din cand in cand, noii casatoriti isi fac timp sa te viziteze si sa faca poze cu tine. Te uiti la ei si te intrebi cum se simt inauntru atunci cand iti zambesc. Fericiti? Usurati ca a trecut corvoada ce a implicat-o pregatirea nuntii? Entuziasmati pentru viitor? Bucurosi ca esti tu aici, alaturi de ei? Ingrijorati in privinta banilor?

Convenabil, filmele tind sa ne arate doar partea magica a nuntii. Sunt aratate doar iubirea, fericirea in cuplu si o subtila priveliste catre o viata fara griji. Dar nu e chiar asa, nu? Cum ar fi sa nu te poti casatori cu persoana iubita pentru ca tu nu esti inca gata (majoritatea nu suntem gata, dar acum ma refer la bani, la o situatie financiara stabila)? Pentru ca nu ai invatat indeajuns de bine, pentru ca nu ai muncit indeajuns de mult, pentru ca ti-a pasat doar de petreceri, jocuri sau whatever?

"And they'll meet one day far away and say:
'I wish I was something more'
And they'll meet one day far away and say:
'I wish I knew you, I wish I knew you before"

^
|
| Spune Amy Macdonald.

Si are dreptate. Majoritatea asteptam sufletul pereche sa ne faca sa vrem sa devenim mai mult decat suntem si abia atunci sa facem ceva in privinta asta. Dar daca il intalnim tarziu? Si vrem sa intemeiem o familie si sa ii oferim mai mult? Ce facem atunci? Va trebui sa amanam, sa luam ca sigur atat timpul pe care-l avem cat si pe cel de langa noi. E un mesaj catre toti cei care punem intalnirea iubirii pe planul intai iar implinirea de sine, completarea persoanei care suntem, implinirea propriilor vise si planuri, undeva printr-un sertar, neimportante.

Ar trebui sa ne gandim ca viata se intampla acum iar nunta, atunci cand va fi ea, va insemna (pe langa iubire, fericire, minune) curajul de a-ti asuma responsabilitati si de a intemeia o familie. Iubirea este deajuns. Dar doar presupunand ca o lasi sa te inspire, sa te motiveze inca dinainte sa o intalnesti.

Hristos a Inviat!

postat de bogdanghiorghiu in 2009-04-23 23:15
La multi ani Gheorghe, George si Georgiana! :)

Imi amintesc cum chiar ma batea gandul sa nu ma intorc in orasul de bastina de Paste. Un gand de a ramane in Iasi singurel, in timp ce mama face bunatati si toata familia ciocneste oua, pe care acum il gasesc cel putin absurd. Imi lipseau (in ambele sensuri ale lui 'a lipsi') zilele petrecute cu familia... Si totusi carnetul de cupoane pentru transport e aproape neatins...

Am ajuns in Sambata mare acolo. Am imbratisat toate fiintele care ma iubesc de departe, inclusiv catelul, pisicile si papagalii, apoi m-am trantit in patul meu cu un oftat care parca zabovea inauntru-mi de luni de zile.
In noaptea de Inviere am avut o experienta minunata (chiar daca a trebuit sa suport imbulzeala pentru minutele de inceput - urasc imbulzeala). Era o noapte foarte calda, cea mai calda noapte de Inviere pentru mine. In orice caz, aveam lumanarea in plastic langa mine si imi tinea cald daca simteam ca imi ingheata mainile.
Am fost la cimitirul din Tecuci (il pun cu articol hotarat pentru ca nu stiu nici cum il cheama nici daca mai e vreunul) iar dupa ce am primit lumina, am mers cu grupul la fiecare persoana iubita care nu mai era printre noi lasand langa mormant lumanari aprinse.

Chiar la prima oprire, am vazut langa noi o batrana care facea acelasi lucru. Era insotita de doi barbati mai tineri care o ascultau cand povestea despre cel din mormant.
'Ar fi implinit 76 de ani chiar astazi.' Si incepu sa lacrimeze; de fapt era plans, dar se abtinea din rasputeri. '18 aprilie... ziua lui.', a mai spus printre suspine, pe un ton de 'la multi ani', chiar daca deja era duminica, 19.
Nu m-am putut abtine din a ofta, m-a intristat batrana.

Am mai trecut apoi pe langa oameni plini de viata si cu sticle de vin ori tigari la gura, care uitasera intregul motiv pentru care erau acolo. Au venit aici pentru ca asa e traditia, au aprins lumanarea pentru ca asa e traditia... de fapt, daca nu era cu traditia asta, daca le spuneai 'Hristos a Inviat!' ti-ar fi raspuns 'Serios? Cum adica sa invie?'.

In sfarsit, cimitirul fiind pe un 'deluţ', erau anumite locsoare de unde puteai vedea aproape intreg cimitirul. Cand am ajuns intr-unul, privelistea m-a uluit. Lumanarile aprinse de oameni se vedeau toate in departare, si se crea o mare de lumini tremurande si miscatoare sub un cer care desi era instelat, parca refuza sa se intunece complet, iar in orizont, deasupra luminitelor jucause, era un cer gri-violet ce mi-a taiat rasuflarea. 'De ce are culoarea aia?' intreb; 'O fi luna??' mi se raspunde.
A fost o noapte in care am stiut ca Dumnezeu exista. Si nu numai atat. Dumnezeu a fost acolo - L-am simtit.

Sarutul

postat de bogdanghiorghiu in 2009-03-05 00:36
Cred ca exista mii de raspunsuri distincte la intrebarea "ce e sarutul?". Si totusi... Ce inseamna el?
E o dovada a iubirii!? Hmm... De asta ma indoiesc. E atat de usor sa saruti... de iubit e putin mai greu. O dovada ca placi pe cineva!? Aici e putin mai probabil dar tot nu e o dovada 100%. Atunci ce a mai ramas? Un acord intre doua persoane!?

My point is: unu, sarutul nu poate fi generalizat. Pentru cineva poate insemna iubire, pentru altcineva atractie fizica, curiozitate, placere, ori... o etapa; ceva ce trebuie scos din drum cat mai repede, s.a.m.d.
Doi... doi... am sa fiu acea persoana care zice ca sarutul nu e atat de important. E supraestimat. E magic, e frumos, e placut, si e plin de semnificatii (care depind de la o persoana/situatie la alta) dar i s-a pus in mod nedrept in carca simbolizarea iubirii. Ori relatiei, ori whatever.
Pentru ca nu cred ca o relatie care merita avuta incepe cu un sarut. Nu cred ca o relatie trebuie sa aiba loc din cauza sarutului. Cred ca primul sarut dintre doua persoane trebuie sa fie doar varful... finalul... rezultatul... unui dans dragut avut cu celalalt. Mai importante decat sarutul sunt dorinta, emotia, zambetul, privirea, romantismul... toate acele lucruri mici mici de tot care exista inainte... care in comparatie cu sarutul... nu pot minti niciodata.

Anyway, fie ca e primul sarut, cel mai memorabil din toate, cel de care iti amintesti cel mai clar cand te gandesti la o relatie din trecut, ultimul sarut, acea amintire dulce amaruie, ori un sarut de buna dimineata ... el nu trebuie sa fie scopul ori sa aiba vreun scop. Trebuie sa vina pentru ca asa vrea el.

Importanţa obiectelor

postat de bogdanghiorghiu in 2009-01-12 20:25
Nu mă ataşez prea mult de obiecte. Când era copil obişnuiam să o fac. Aproape am leşinat când mama, nervoasă pentru că eu şi sora mea nu am făcut curăţenie în cameră, mi-a trântit păpuşa favorita de perete, aproape distrugând-o. Dar azi, nu. Cu cât creştem, cred că obiectele devin din ce în ce mai puţin importante (din punct de vedere sentimental).

Lucruri care nu ne-au părut importante ieri, pot însemna enorm pentru noi azi. De exemplu, când cineva e îndrăgostit şi primeşte un ursuleţ drăguţ de pluş de la alesul sau aleasa inimii, chiar dacă nu i-au plăcut niciodată papiţoii, poate va ajunge să îl îmbrăţişeze ore în şir, plângând şi vorbind cu el de parcă ar fi o persoană. De ce? Pentru că acea jucărie banala i-a fost dăruită de acea persoană extrem de importantă şi prin urmare, îi poartă amintirea. Odată ce creştem, nu ne mai ataşăm de obiecte... ne ataşăm de fapt de persoane iar unele obiecte ne amintesc de ele. Concluzia? Dacă am rămâne singuri pe lume, aşa cum unii chiar îşi doresc, şi am avea toată planeta la dispoziţie... am sta numai acasă.

E fascinant când afecţiunea învinge instinctul.... e frumos cum o persoană poate uneori să preţuiască mai mult un ceas vechi primit de la tatăl său în trecut, mai mult decât un Ferrari roşu de ultimă oră pe care l-ar putea primi în viitor. Totuşi, precum orice altceva, asta diferă de la o persoană la alta. Putem, de exemplu, vedea pe cineva că sare-n sus de bucurie şi se laudă că a primit o cutie de bijuterii plină ochi cu pietre scumpe care-ţi taie răsuflarea pe când altcineva poate spune: "Şi ce? Eu am primit un inel de logodna ."

Iubirea (II)

postat de bogdanghiorghiu in 2008-12-15 17:23
Mereu va exista cate ceva de adaugat in ceea ce priveste iubirea. De-ar fi posibil pentru mine sa exprim in cuvinte macar 10 % din acele lucruri, cred ca as avea despre ce scrie mult timp de acum incolo.

Iubirea* e de un singur fel. Iubirea pur si simplu. Totusi, din cauza atator tipuri de oameni, ea e de doua feluri, in functie de cine e "gazda": iubirea altruista si iubirea egoista.
Toti oamenii sunt capabili de iubire. Insa nu toti oamenii iubesc si atunci cand o fac, nu toti isi exprima iubirea la fel. Iar categorisirea de mai sus face referire la asta.

Incep cu iubirea egoista. Cred ca "egoist" a capatat conotatii mai negative decat merita. A fi egoist nu inseamna ca esti neaparat rau. Totusi, iubirea egoista nu duce la fericire. Ea e atunci cand cineva ar trece peste orice si oricine sa-l "obtina" pe celalalt iar apoi totul se rezuma la un sentiment de euforie pentru ca iubeste si ca e iubit. Esti in al noulea cer ca traiesti iubirea dar doar atat, nu o arati in niciun fel. Esti fericit acolo in sinea ta si nu prea mai conteaza altceva. Viata ta nu e influentata, activitatile tale raman aceleasi, totul e la fel in lumea ta, singura diferenta e ca acum ai pe cineva.

Cei care iubim si suntem iubiti, cand ne-am imaginat ultima oara viata fara persoana iubita ? Cand ne-am imaginat ultima oara ca ea/el ar putea spune pur si simplu ca nu ne mai iubeste si tot pur si simplu, ar pleca? Cand ne-am gandit la toate lucrurile pe care nu le-am fi facut in tot acest timp si pe care in acel moment (dorind inca o sansa) le-am regreta cu lacrimi? Chiar daca lucrurile nu stau de la inceput asa, si iubirea altruista se poate transforma in timp intr-una egoista. Si asta nu e ceva usor de iertat sinelui.

Iubirea altruista e cea din povesti si filme. Bineinteles ca exista si in realitate. Cei care sustin contrariul nu au niciodata argumente bune. E atunci cand tu traiesti prin celalalt. Grija de propriile aspiratii se reduce la minimum, si comparand obiectiv cu fiecare alt lucru, singurul care te face cu adevarat fericit(a) e persoana respectiva. E ciudat cum ne ratacim printre intrebarile retorice "De ce e viata asa de trista?" cand iubirea nu e impartasita si "Ce am facut sa merit o viata atat de frumoasa?" atunci cand e. Ce vreau sa demonstrez e ca in ambele cazuri, "calificativul" acordat vietii depinde aproape in totalitate de iubire si persoana iubita.**

Iar atunci cand iubesti si esti iubit, toata viata ta se reorganizeaza. Vei vrea ca persoana iubita sa fie implicata (macar din punct de vedere informativ, sa stie si sa-i pese, daca nu sa participe) in cat mai multe din activitatile tale si la randul tau ,iti pasa de tot ce face si ce zice. Parerea ei (a persoanei iubite) conteaza cel mai mult, mai mult decat a ta. Nu suporti sa o vezi plangand si te apuci sa impingi de o stanca daca stii ca mutarea unui munte e ceea ce va incheia suferinta ei. Cuvintele "Sunt fericit(a), te iubesc!" sa insemne enorm si tot ce simti inauntru sa te faca sa devii si mai altruist, si mai bun (nu invers).
E atunci cand iubesti, vrei nu vrei. Nu ti-ai propus asta si nu ai alte motivatii ca sa fii cu cineva, ci pur si simplu iubesti.

Vor mai fi lucruri de spus, dar gandurile mele sunt doar astea deocamdata. Sfaturi? Vreti? Nu dati cu piciorul singurei sanse la fericire zicand ca iubirea nu exista.






______________________________________
* In sensul clasic, pentru o persoana de sex opus.
** Totusi, viata poate fi frumoasa oricum. Unii trebuie sa lupte mai mult decat altii ca sa simta asta pe pielea lor, dar totul e sa nu te resemnezi. Sa nu faci compromisuri pe care le-ai putea regreta si sa nu iti pierzi speranta.

Cersetorii şi Crăciunul

postat de bogdanghiorghiu in 2008-12-11 17:37
"Nu au pâine cei săraci,
Dar miroase a cozonaci.
Nu-i dreptate pe Pământ,
Dar se naşte Duhul Sfânt."- Tatiana Stepa

Unii spun că a fi sărac înseamnă a fi leneş. Aşa o fi oare?

Hmm... Stau şi mă gândesc... Mă gândesc şi stau... Mă gândesc la cum stau cerşetorii într-un singur loc fără să facă nimic. Îşi risipesc o "răbdare foarte dezvoltată", după părerea mea, o răbdare care se întâlneşte numai la soldăţeii aceia din Londra sau în cazuri asemănătoare.

O veche prietenă s-a aşezat odată lângă o cerşetoare să o întrebe de viaţă. Au purtat o conversatie destul de lungă. Despre viaţă, despre cerşetoare. Mai precis de atât nu mai ţin minte, că mi s-a povestit mai demult, dar nu asta e cel mai important. Apoi şi-au luat rămas bun, încheind o discuţie ca oricare alta pentru noi, dar pentru cerşetoare una cum (probabil) nu mai avusese de foarte mult timp.* V-aţi gândit vreodată până să citiţi aceste rânduri să faceţi lucrul ăsta? Să încercaţi dacă nu să oferiţi alinare, măcar să vă puneţi în locul acelei persoane sărace şi să vă intereseze, măcar pentru moment? Cine e, de ce cerşeşte, cum se simte...

Să ne întrebăm ce-o fi însemnând să nu ai siguranţa unui cămin, să nu ai o familie şi niciun ţel real în viaţă?** Mie mi-e greu şi să îmi imaginez. Cred că nici tristeţea nu îşi mai are loc de la atâta resemnare în inima unui cerşetor.

Vin acum sărbătorile de iarnă. Noi ne bucurăm. Vrem şi zăpadă eventual. Dar ei se tem de frig. Cum să te duci la ei să le urezi Crăciun Fericit? Ori un An Nou fericit cu sănătate şi fericire? Hmm, sau poate urările au fost inventate doar pentru noi, cei mai cu stare...?

Ce înseamnă Crăciunul? Pentru voi... Puneţi-vă întrebarea asta. Nu trebui să găsiţi un răspuns concret, doar fiţi atenţi la ce lucru vă gândiţi prima oară. Hai gândiţi-vă, aştept...
...
...
V-aţi gândit? Hmm... bine, bine...
...
...
...
Deci ce v-a venit prima oara în minte? Bradul? Zăpada? Cadouri si mancare? Un nene cu barba îmbrăcat in roşu? Frumos. Dar oare numai atât înseamnă Crăciunul? Sau e ceva mai mult? Pentru fiecare dintre noi Crăciunul înseamnă altceva. Ca orice cuvânt pe care îl rostim de altfel. Pentru mine (pe langa toate celelalte) înseamnă mai ales momentul în care trebuie să fim altruişti, să încercăm să dăruim câtuşi de puţină fericire celui de lângă noi. Prin orice metodă şi prin toate metodele.

Hmm... E vremea când ne punem dorinţe şi ne rugăm pentru minuni, miracole sa ni se intample.

Însă spiritul Crăciunului porneşte din inima noastră, nu? Crăciunul e în noi... Aşa că ce-ar fi să începem să fim ce aşteptăm pe alţii să fie? Mai buni. Fără să aşteptăm nimic în schimb, ci doar pentru că... e Crăciunul. Haideţi să fim noi pentru ceilalţi minunile pe care ni le dorim şi cine ştie, poate altcineva va fi minunea nostra.


Fiţi o minune! Sărbători Fericite!




__________________________________________________________
* Nobil, ştiu.
** La acest tip de cerşetori mă refer în acest articol. Trist, dar sunt şi alte tipuri de cerşetori.

 
Termeni si Conditii de Utilizare